„Calea ferată are nevoie de investiții și decizii, nu doar de campanii de imagine”, i-a transmis Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV), cea mai mare uniune sindicală a lucrătorilor feroviari din România, ministrului interimar al Transporturilor, Radu Miruță.

Replica sindicaliștilor a venit la scurt timp după ce Miruță a anunțat că a pus la dispoziție un formular online, unde călătorii pot semnala problemele întâlnite în trenurile CFR.

Deși au salutat inițiativa ministrului interimar, sindicaliștii au atras atenția că realitatea sistemului feroviar nu poate fi înțeleasă doar dintr-un formular online sau dintr-o călătorie cu trenul

„Pentru a înţelege de ce apar întârzieri de sute de minute, de ce locomotivele se defectează, de ce instalaţiile de climatizare nu funcţionează sau de ce materialul rulant este tot mai greu de menţinut în exploatare, este necesar ca ministrul să fie prezent acolo unde aceste probleme se nasc: în depouri, în triaje şi în atelierele de reparaţii”, a precizat Federația.

Sindicatul mai spune că acolo va vedea cu propriii ochi lipsa pieselor de schimb și a resurselor financiare, dar şi eforturile extraordinare pe care salariaţii le depun zilnic pentru a menţine trenurile în circulaţie în condiţii de siguranţă şi că va înţelege că multe reparaţii sunt amânate nu din lipsă de profesionalism, ci din lipsa mijloacelor necesare.