Șeful diplomației americane, despre care președintele Trump sugera că ar putea fi următorul lider al Venezuelei, controlează în prezent finanțele, distribuția resurselor naturale și guvernul țării latino-americane, a scris The New York Times pe baza interviurilor realizate cu peste 10 oficiali și persoane apropiate guvernelor de la Washington și Caracas.

Marco Rubio conduce Venezuela de la Washington, potrivit ziarului american.

În cele șase luni care au trecut de la operațiunea prin care forțele americane l-au capturat pe președintele Nicolas Maduro pentru a-l aduce în fața sistemului de justiție din SUA, Rubio a devenit conducătorul de facto al Venezuelei. Are o influență asupra unei țări suverane la un nivel nemaiîntâlnit de când L. Paul Bremer al III-lea sosea la Badgad, în 2003, pentru a conduce Irakul ocupat de SUA.

Șeful diplomației americane nu s-a deplasat personal în Venezuela de când SUA a preluat controlul, însă este profund implicat în afacerile cotidiene ale țării și menține o legătură strânsă cu Delcy Rodriguez, vicepreședinta numită președintă interimară, cu aprobarea Washingtonului, scrie The New York Times.

Cei doi își scriu în spaniolă pe WhatsApp, schimbă bârfe, urări de zile de naștere și selfie-uri, notează cotidianul american. Chiar și așa, relația dintre ei nu poate fi descrisă drept un parteneriat, ci mai degrabă ca o manifestare a puterii americane în era Trump, în care învingătorul ia tot, indiferent de suveranitate și dreptul internațional, scrie NYT.