Pentru a doua sa prezentare de couture la Dior, Jonathan Anderson confirmă o direcție conceptuală clară: moda ca instrument de traducere a limbajului sculptural. Prezentată pe 6 iulie 2026 în grădinile Musée Rodin, într-un pavilion lăcuit în negru transformat într-o pădure luxuriantă, colecția toamnă-iarnă 2026/2027 pornește de la opera artistei americane Lynda Benglis, cunoscută pentru explorarea formei și feminității prin materiale care par turnate, înnodate sau înghețate în mișcare.
- articolul continuă mai jos -
Decorul nu funcționează doar ca fundal spectaculos, ci întărește ideea centrală a colecției: transformarea materialului plat într-un volum tridimensional, exact procesul pe care Benglis îl developează în sculptură.
De la preluarea rolului de director artistic pentru liniile de damă, bărbați și haute couture ale casei Dior, Anderson și-a construit vocabularul stilistic în jurul unei tensiuni: pe de o parte, arhiva istorică a casei (siluete tăiate riguros, coduri de croitorie consacrate), pe de altă parte, o deschidere spre gestul artistic spontan, plisare, drapaj, înnodare. Colecția de față reprezintă cea mai coerentă expresie a acestei duble filiații de până acum.
Motivul evantaiului străbate întreaga colecție, apărând reinterpretat ca pălărie metalică, guler curbat sau accesoriu-sculptură purtat aproape ca o extensie a siluetei. Nu e ales întâmplător: evantaiul transformă o suprafață plată într-un obiect tridimensional printr-o pliere repetată, exact operațiunea pe care couture-ul o realizează cu țesătura, de la masa de croitorie până la forma finală creată de atelier.
