Parlamentul European cere deschiderea, fără întârziere, a tuturor clusterelor de negociere cu Republica Moldova care nu au fost încă deschise, a anunțat miercuri eurodeputatul Siegfried Mureșan, transmite MEDIAFAX.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, că raportul anual privind Republica Moldova a fost adoptat în plenul Parlamentului European cu 505 voturi pentru, 115 împotrivă și 45 de abțineri.

- articolul continuă mai jos -

Mureșan a precizat că raportul include mai multe amendamente depuse de el, alături de alți eurodeputați, prin care se cere accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Arătăm, astfel, sprijinul total pe care Parlamentul European îl acordă parcursului european al Republicii Moldova”, a transmis Mureșan.