Uniunea Europeană a făcut un pas important, transmite președinta Comisiei Euorpene, Ursula von der Leyen. Toate statele membre au convenit să deschidă primul pachet de negocieri de aderare a Ucrainei și Republicii Moldova la UE.
„În cadrul primei conferințe interguvernamentale de luni, vom deschide pachetul privind elementele fundamentale; coloana vertebrală a valorilor și principiilor esențiale de aderare pe care se bazează UE, de la statul de drept la instituții democratice solide”, informează von der Leyen, cu precizarea că aceasta reprezintă o recunoaștere a determinării, curajului și eforturilor depuse de ambele țări în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări imense, dar și un semnal că oferta UE de pace, stabilitate și oportunități este de neegalat. „Extinderea este o alegere strategică. Prin apropierea națiunilor noastre, consolidăm pacea, securitatea și prosperitatea pe întreg continentul nostru”, mai adaugă șefa Comisiei Europene.
- articolul continuă mai jos -
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, are o primă reacție, afirmând că deschiderea primului grup de negocieri reprezintă un sprijin politic și moral semnificativ pentru Ucraina și pentru poporul ucrainean. El a subliniat că mulțumește tuturor cetățenilor ucraineni care luptă pentru țară, care lucrează pentru statul ucrainean și care contribuie la apărarea intereselor naționale. „De asemenea, mulțumesc tuturor partenerilor noștri din UE și fiecărui lider în parte pentru acest pas important în interesul Europei. Ucraina se apără pe sine și, prin aceasta, întreaga Europă – ideea că națiunile europene pot trăi unite, libere și în pace. Așa cum am spus, Ucraina face ceea ce este necesar, este important ca și UE să-și respecte cuvântul dat”, a mai adăugat Zelenski.














