Marius, un român de 41 de ani, mort pe străzile din Bari, cel mai probabil din cauza căldurii, după cum precizează medicii, a fost îngropat miercuri de către monseniorul Giuseppe Satriano, arhiepiscop mitropolit al Bari-Bitonto și președinte al Conferinței Episcopale din Puglia, anunță Curierul Italiei.
„Fiecare om rămâne infinit mai mare decât eșecurile sale”, au spus monseniorul Giuseppe Satriano, citat de La Repubblica.
- articolul continuă mai jos -
„Moartea lui Marius ne pune sub semnul întrebării. Nu este suficient să ne emoționăm în fața unei vieți curmate. Trebuie să ne întrebăm câte suflete singuratice străbat orașele noastre fără a găsi o îmbrățișare capabilă să le redea speranța. O comunitate se măsoară prin grija pe care știe să o ofere celor mai vulnerabili, celor care nu fac știri, celor care nu au voce să ceară ajutor”, spune arhiepiscopul într-un mesaj adresat lui Marius, vagabondul care a murit pe stradă.
Nimeni nu a revendicat trupul bărbatului, iar Primăria din Bari a decis să organizeze funeraliile, în capela cimitirului, împreună cu voluntarii asociației In. Con. Tra, invitând cetățenii să participe.












