Pierderea masei musculare începe încă din jurul vârstei de 40 de ani, mai devreme decât se credea, însă ritmul declinului poate fi influențat în bună măsură de stilul de viață.
Sarcopenia, adică scăderea progresivă a masei și a forței musculare odată cu înaintarea în vârstă, este catalogată de specialiști drept o boală a mușchiului, nu o consecință inevitabilă a îmbătrânirii. Sarcopenia afectează între 10% și 16% dintre adulții din întreaga lume, în funcție de criteriile de diagnostic folosite, potrivit unei sinteze publicate în Journal of Cachexia, Sarcopenia and Muscle, iar prevalența crește pe măsură ce trec anii.
Dincolo de rolul lor în susținerea corpului și în mișcare, mușchii scheletici au funcții metabolice importante, cum ar fi influențarea sensibilității la insulină, controlul inflamației și susținerea rezistenței organismului în fața bolilor.
Când masa musculară scade, sănătatea metabolică se deteriorează și crește riscul de sindrom metabolic, tulburarea care precede diabetul de tip 2. De asemenea, organismul are mai puține resurse în perioadele de boală, recuperarea devine mai grea, iar riscul de căderi și de fracturi crește.
Forța musculară a devenit, în ultimii ani, un indicator important al longevității. Un studiu publicat în februarie 2026 în JAMA, care a inclus peste 5.000 de femei cu vârste între 63 și 99 de ani, a constatat că fiecare creștere cu 7 kilograme a forței de prindere a mâinii s-a asociat cu un risc de deces mai mic cu 12%, iar un timp mai bun la testul ridicării repetate de pe scaun, cu o scădere suplimentară a mortalității. Legătura a rămas valabilă și după ce specialiștii au luat în calcul nivelul de activitate fizică, viteza mersului și markerii inflamației.
