Criza guvernamentală pare că rupe partidul extremist AUR după ce George Simion a dat semnalul, săptămâna trecută, împotriva votării Guvernului Veștea, dar după ce, inițial, în spațiul public au apărut zvonuri despre voturi pe care partidul extremist ar fi urmat să le dea pro-guvernare. În acest moment, conform informațiilor G4Media, asupra AUR sunt exercitate presiuni din partea PSD pentru votarea guvernului, la fel cum au existat în cazul Executivului Veștea și la fel cum aceste presiuni au fost exercitate și asupra UDMR. Conducerea partidului extremist cere alegeri anticipate în timp ce mai mulți lideri importanți ai partidului cer guvernarea de facto cu PSD.
- articolul continuă mai jos -
Prin ieșirile publice de ultim moment, Simion l-a determinat pe Veștea, desemnat premier de Nicușor Dan, să meargă la sediul partidului în seara votului în plenul Parlamentului.
În urma negocierilor ar fi părut că AUR urma să voteze guvernul, însă discursul agresiv al lui Simion în plen, referitor la ”trădători”, s-a încheiat cu ieșirea din sală a parlamentarilor AUR și cu absența acestora la vot.
Acest gest i-a uimit pe unii membri AUR care au declarat ulterior că inițial era vorba de altă înțelegere, că au existat negocieri pe funcții sau pur și simplu că Guvernul Veștea trebuia votat.









