Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat duminică pentru Digi 24 că un guvern format de președintele PSD, Sorin Grindeanu, are o șansă să fie învestit de Parlament în ipoteza în care actualul șef al Camerei Deputaților va fi desemnat premier de președintele Nicușor Dan.
Numărul 2 în AUR a avansat un scenariu optimist, într-o emisiune Digi 24 înregistrată miercuri, în ipoteza că șeful PSD va fi cea de-a treia propunere a președintelului.
Peiu a anticipat că Grindeanu ar putea strânge numărul necesar de voturi pentru a trece testul din Parlament.
„Va fi o majoritate fragilă și care va încerca să își proptească picioarele într-un teren alunecos, nămolos. Va reuși, pentru că lumea în clasa politică parlamentară, să spunem, este cam cu nervii la pământ. Toți caută o ieșire din această situație. Mă refer în primul rând la partidele din fosta Coaliție sau nu știu dacă mai e valabilă actuala Coaliție și sunt destul de dispuse la compromisuri”, a declarat Peiu , citat de site-ul televiziunii.
Petrișor Peiu. Sursă foto: Inquam Photos / Mălina Norocea








