Deputata PNL Alina Gorghiu a catalogat drept „abuzivă” hotărârea Congresului extraordinar al partidului prin care li se cere ei, premierului desemnat Adrian Veştea şi altor trei membri demisia din partid.
„Sunt din 2001 în partid şi am trecut prin mulţi preşedinţi, inclusiv eu am avut un mandat de doi ani. Nu suntem niciunul dintre noi de acord cu abuzurile actualei conduceri şi nu mai impresionează pe nimeni aceste ameninţări cu excluderi sau solicitări de demisii care, din păcate, şi asta o spun cu toată responsabilitatea, nu rezolvă nici problema Partidului Naţional Liberal, nu rezolvă nici problema ţării”, a afirmat Gorghiu, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Gorghiu a spus că aceste decizii vor fi contestate.
„Dar cu părere de rău pentru fiecare membru al acestui Partid Naţional Liberal, aceste decizii abuzive adâncesc o ruptură pe care eu o refuz. Eu, ca fost preşedinte, am şi dreptul, dar am şi obligaţia – şi am spus-o lui Bolojan în ultima şedinţă de Birou Politic Naţional – să atrag atenţia că această ruptură dacă are loc va fi în detrimentul Partidului Naţional Liberal”, a mai spus Gorghiu.
Atac la Bolojan












