Vicepremierul Oana Gheorghiu, cofondatoare a Asociației Dăruiește Viață, a confirmat sâmbătă că se înscrie în Partidul Național Liberal și că va face parte din echipa cu care premierul Ilie Bolojan candidează la conducerea partidului la congresul extraordinar programat duminică, 21 iunie, pe fondul uneia dintre cele mai tensionate săptămâni din istoria recentă a liberalilor, marcată de suspendarea de către o instanță a unor decizii interne ale PNL, dosarul DNA care îl vizează pe primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, și decizia definitivă a Înaltei Curți prin care liderul USR, Dominic Fritz, a fost declarat incompatibil și nu mai poate candida la funcții alese până în 2030.

- articolul continuă mai jos -

„În consecință, am acceptat propunerea lui Ilie Bolojan de a face parte din echipa sa în Partidul Naţional Liberal”, a scris Gheorghiu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Anunțul vine la câteva ore după ce G4Media a relatat, citând surse liberale, că Oana Gheorghiu și ministrul Fondurilor Europene (interimar), Dragoș Pîslaru, s-au înscris în PNL și vor candida pe lista susținută de Ilie Bolojan pentru conducerea formațiunii.

Congresul extraordinar al PNL va avea loc duminică, 21 iunie, pe fondul conflictului intern provocat de formarea Guvernului Adrian Veștea, la desemnarea intempestivă și fără consultare a partidelor de către Nicușor Dan, șeful statului, al proceselor deschise de parlamentari liberali împotriva propriului partid și al judecării rapide de către un tribunal, dosarul DNA care îl vizează pe primarul Capitalei, Ciprian Ciucu (PNL), și decizia definitivă a Înaltei Curți, conduse de Lia Savonea, prin care liderul USR, Dominic Fritz, a fost declarat incompatibil și nu mai poate candida la funcții alese până în 2030 – toate trei produse într-o singură zi, joi, 18 iunie.