Senatoarea independentă Victoria Stoiciu spune că nu interesul național, ci cel al unor grupuri obscure primează în încercarea de formare a guvernului Veștea.

„Să negociezi cu extremiștii înseamnă, de fapt, să îi legitimezi ca parteneri valabili de dialog. Iar când vezi un nume precum cel al Anei Maria Gavrilă vehiculat pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, fie si ipotetic, realizezi amploarea dezastrului, care transforma grotescul si extremismul în standard de guvernare.

- articolul continuă mai jos -

Să pretinzi că faci astfel de compromisuri toxice în numele „interesului național” sau al „patriotismului” dovedește o înțelegere absolut dezastruoasă a acestor concepte.

Nu, domnule Veștea, interesul personal și cel al unor grupuri obscure nu vor fi niciodată totuna cu interesul național.