Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a fost acuzată, joi, de către trei aleși că deputata a avut discuții cu premierul desemnat Adrian Veștea în numele lor, deși senatorii activează la ora actuală ca neafiliați.

Senatoarea de București, Valentina Aldea și senatorul de Olt, Robert Ghiță, aleși pe listele POT la alegerile parlamentare din 2024, au transmis, într-un mesaj asemănător, că au aflat „cu surprindere” că Gavrilă, „lidera nealeasă de vreun congres”, poartă negocieri în numele lor, deși acum sunt senatori neafiliați . Cei doi spun că deputata a deviat de la obiectivele și principiile prezentate în campania electorală.

„Îmi exprim indignarea față de gestul doamnei Anamaria Gavrilă de a pretinde că mă reprezintă în negocierile cu noul prim-ministru desemnat, domnul Adrian Veștea, fără a mă consulta și fără a avea acordul meu, încercând astfel să-mi submineze autoritatea politică și demnitatea personală”, a scris Aldea, într-un mesaj pe Facebook.

Un mesaj asemănător a transmis public și Robert Ghiță, adăugând: „Eu n-am intrat în politică pentru interese oculte și voi rămâne ferm în credința că trebuie să-mi îndeplinesc datoria față de oamenii care m-au ales și pe care-i respect”.

În mesajul publicat de Valentina Aldea, pe Facebook, apare etichetat și senatorul de Bistrița-Năsăud, Liviu Robe, care a publicat un mesaj asemănător cu cel al colegilor de partid.