După ce în urmă cu o lună, omul de afaceri George Copos a amenințat, într-un dialog cu HotNews, că închide afacerile pe care le are pe Tâmpa dacă nu primește acces cu mașina până în vârful muntelui, autoritățile de mediu din Brașov i-au dat autorizația de mediu pentru restaurantul Panoramic și au tranșat subiectul.

„V-ați urca într-o telecabină cu care am dus gunoiul? Spuneți-mi! E total incorect, nedrept, rușinos!”, afirma Copos în dialogul cu HotNews de la începutul lunii mai.

Muntele Tâmpa este arie protejată, iar accesul auto este interzis prin lege, cu excepția situațiilor de urgență.

Grupul Ana Holding, patronat de George Copos, a renovat în perioada 2024-2025 restaurantul Panoramic și telecabina de pe Tâmpa. În perioada șantierului, el a utilizat un drum care urcă din Răcădău (în spatele Tâmpei), spre vârf, care este încadrat ca fiind traseu turistic.

După terminarea lucrărilor, în toamna anului 2025, societatea comercială a continuat să folosească drumul pentru aprovizionare și evacuarea deșeurilor de la restaurant. Oamenii din zonă s-au revoltat și au inițiat proteste, Garda Forestieră a constatat că drumul este folosit ilegal și l-a închis, iar Garda de Mediu a amendat restaurantul pentru lipsa autorizației de mediu.