Colosseumul din Roma găzduieşte „cea mai importantă expoziţie despre Troia organizată vreodată”, au declarat vineri organizatorii, precizând că evenimentul va urmări călătoria eroului troian Enea, de la ruinele străvechiului oraş din Asia Mică, incendiat de greci, până în Italia, unde a pus bazele fondării „Oraşului Etern”, informează ANSA, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
Expoziţia, care se deschide vineri şi va rămâne deschisă până pe 18 octombrie, va include 300 de artefacte antice, care spun povestea legendarei călătorii a lui Enea şi multe altele.
Intitulată „Troia şi Roma. Mituri, legende, poveşti din Mediterana antică”, noua expoziţie face parte dintr-un acord bilateral semnat între ministrul italian al Culturii, Alessandro Giuli, şi omologul său turc, Mehmet Nuri Ersoy.
Este „una dintre cele mai importante şi mai mari expoziţii dedicate Troiei organizate vreodată”, după cum a explicat Rustem Aslan, directorul sitului arheologic Troia Antică, în cadrul vernisajului de vineri.











