Bietele insecte care aterizează pe o „Capcană a lui Venus” au o soartă tragică. Când ating structurile asemănătoare firelor de păr ale acestei plante carnivore remarcabile, frunzele ei se închid brusc, iar victima este digerată în câteva zile de enzimele secretate. Recent, cercetătorii francezi au descifrat mecanismul fizic din spatele acestei mișcări rapide, informează Reuters.
Potrivit cercetătorilor, experimentele au arătat că închiderea bruscă a capsulelor plantei carnivore „Capcana lui Venus” este inițiată de o înmuiere rapidă a pereților celulari din stratul exterior al capcanei plantei, care este o frunză puternic modificată, împărțită în doi lobi articulați, asemănători unor fălci cu dinți, notează Agerpres.
Timp de peste un secol, ipoteza predominantă a fost că închiderea capcanei era determinată de o redistribuire rapidă a apei în interiorul frunzei, apa deplasându-se între celule pentru a umfla o parte a frunzei. Însă noul studiu indică un mecanism biologic diferit.
„Una dintre cele mai emblematice plante din lume poate încă să ne surprindă. După cercetări de peste un secol, încă descoperim lucruri fundamental noi despre modul în care funcționează Capcana lui Venus”, a declarat fizicianul Yoel Forterre de la agenția franceză de cercetare CNRS și de la Universitatea Aix-Marseille, autorul-senior al studiului publicat joi în revista științifică Science.











