Fostul președinte al Bulgariei, Rumen Radev. Foto: Jaap Arriens/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Guvernul bulgar a anunțat marți că va înceta să trimită ajutor militar Ucrainei, argumentând că negocierea este singura cale de ieșire din războiul acestei țări cu Rusia, relatează agenția EFE, conform Agerpres.

„Războiul din Ucraina nu se va tranșa pe câmpul de luptă. Vedem un război pozițional, oricât de mult armament se acumulează, iar singurul rezultat este pierderea de vieți omenești. A sosit momentul să ne așezăm la masa negocierilor” pentru a se ajunge la o „pace justă” pentru „ambele părți implicate în conflict”, a declarat presei ministrul bulgar al apărării, Dimităr Stoianov.

Premierul bulgar Rumen Radev, fost pilot de avioane de vânătoare ce a ocupat funcția de președinte al Bulgariei înainte de a obține o victorie zdrobitoare la alegerile parlamentare anticipate din aprilie, a pledat pentru negocieri cu Rusia încă de începutul invaziei lansate de aceasta împotriva Ucrainei în februarie 2022. Radev se opune și sancțiunilor economice impuse Rusiei de Uniunea Europeană.

Ministrul bulgar al apărării și-a exprimat de asemenea îndoiala că Uniunea Europeană ar putea juca un rol de mediator în acest conflict, întrucât susține militar Ucraina.