Șeful Ministerului Apărării i-a spus unui ministru britanic că conflictul din Ucraina nu se va rezolva pe câmpul de luptă, anunță presa bulgară, citată de Agenția de presă Rador.
„Noi suntem convinși că conflictul nu se va rezolva pe câmpul de luptă. Vedem că tot mai mulți șefi de stat din UE încep să vorbească despre o așezare la masa negocierilor. Trebuie să ne gândim la oamenii din prima linie, pentru că acestea sunt vieți omenești și destine umane”.
- articolul continuă mai jos -
Acest lucru a fost anunțat de ministrul bulgar al Apărării, Dimităr Stoianov, la o întâlnire la Sofia cu Stephen Doughty, ministrul de stat pentru Europa, America de Nord și Teritoriile de Peste Mări în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Commonwealth-ului Britanic și Dezvoltării al Regatului Unit (FCDO).
Astfel, șeful Ministerului Apărării s-a alăturat corului noilor guvernanți bulgari, care repetă de zile întregi că trebuie să înceapă negocierile cu Rusia. Rumen Radev a făcut acest lucru cel mai recent în timpul întâlnirii sale cu cancelarul german Friedrich Merz. „Nu este important pentru noi dacă va exista un negociator sau mai mulți. Este important să înceapă negocierile. Este de mult timpul pentru diplomație și sperăm ca aceste negocieri să înceapă cât mai curând posibil”, a declarat Radev la acea vreme. Merz a subliniat însă că Rusia trebuie mai întâi să înceteze focul pentru a putea începe discuțiile.










