Emirates va oferi pasagerilor stimulente menite să recâștige călătorii îngrijorați de războiul prelungit cu Iranul, deși asta nu va însemna prețuri mai mici, a declarat marți Tim Clark, președintele companiei aeriene din Golf, pentru Reuters.
Clark a precizat că Emirates, compania aeriană susținută de Emiratele Arabe Unite, își va menține strategia de a păstra programele de zbor, în pofida costurilor în creștere.
Președintele Emirates a spus că aceasta va oferi „stimulente de tot felul în afară de preț” pentru a încuraja pasagerii să revină, chiar dacă negocierile pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu se prelungesc, iar atacurile din zona Golfului s-au intensificat în ultimele zile.
„Ar putea fi noi mijloace de a le asigura siguranța operațiunilor, de exemplu”, a spus Clark, în marja unui summit al industriei aviatice organizat la Berlin. El a adăugat că operatorul aerian pe care îl conduce va aborda și preocupările legate de zborurile anulate și de pasagerii rămași blocați pe aeroporturi.
„Ne vom ocupa de toate acestea, inclusiv să-i transportăm cu alte companii aeriene, dacă este necesar, pentru a-i aduce acasă sau pentru a duce copiii la școală”, a spus el, adăugând că siguranța zborurilor rămâne prioritatea principală a companiei.












