Ministrul iranian al Afacerilor Externe Abbas Araghchi, FOTO: Atta Kenare / AFP / Profimedia Images
Ministrul iranian al Afacerilor Externe, Abbas Araghchi, l-a sunat sâmbătă pe preşedintele libanez Joseph Aoun, care cu o zi înainte ceruse Teheranului să nu mai „intervină” în treburile ţării sale, și i-a transmis că Libanul trebuie „salvat”, de fapt, de „adevăratul său duşman”, Israelul.
„Din declaraţiile domnului Aoun, s-ar putea crede că Iranul este cel care a ocupat o cincime din teritoriul Libanului, a strămutat un sfert din populaţia libaneză şi bombardează ţara sa zilnic”, a scris Abbas Araghchi pe rețeaua X, referindu-se la Israel fără a-l numi.
„Dacă Libanul ar fi fost o monedă de schimb pentru Iran, am fi ajuns la un acord de mult timp. Salvaţi Libanul de adevăratul său duşman, domnule preşedinte”, a adăugat el.
Vineri, preşedintele Aoun a somat Iranul să înceteze „intervenţia” în afacerile libaneze, în contextul eşecului unui nou armistiţiu anunţat de Washington între Israel şi mişcarea islamistă Hezbollah, susţinută de Teheran, relatează News.ro.















