Preşedintele Libanulu, Joseph Aoun a declarat marţi că refuză ocupaţia israeliană în sudul ţării sale şi orice altă ingerinţă străină, într-un moment când la Washington se deschide a cincea sesiune de negocieri cu Israelul, stat căruia i se opune militar organizaţia proiraniană libaneză Hezbollah, transmite Agerpres citând AFP.

- articolul continuă mai jos -

”Nu vom accepta nimic mai puţin decât încetarea ocupaţiei israeliene şi a tuturor tutelelor străine”, a afirmat Joseph Aoun.

El şi-a exprimat speranţa că discuţiile vor conduce la ”restabilirea deplină a suveranităţii Libanului pe fiecare centimetru pătrat al teritoriului său”, potrivit unui comunicat al biroului preşedintelui Aoun.

Cele patru runde de tratative între Liban şi Israel purtate începând din aprilie nu au reuşit să conducă la o încetare a focului durabilă.