Căpitan comandorul Alexandru Pavelescu, pilotul care a doborât recent o dronă în Estonia și care a fost ulterior decorat, a explicat diferenţa dintre acea

Două avioane de luptă F-16 au fost ridicate de la Baza de la Feteşti, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române, a transmis

România a cerut NATO „măsuri pentru accelerarea transferului de capabilități anti-dronă” în țara noastră, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Reacția

Profesorul la Universitatea din București și politologul Cristian Preda a reacționat dur după incidentul din centrul municipiul Galați, unde o dronă s-a

Colonelul Cristian Popovici, șeful Direcției de Informare și Relații Publice a MapN, a explicat vineri dimineața de ce avioanele ridicate de la sol ale

Fostul şef al Statului General al Armatei, generalul cu patru stele în rezervă Ştefan Dănilă, crede că România trebuie să ceară activarea articolului 4 din

Prăbușirea unei drone rusești peste un bloc de locuințe din Galați a declanșat dezbateri publice privind capacitatea de reacție a forțelor armate. Într-o

Purtătorul de cuvânt al MapN, colonelul Cristian Popovici, a explicat într-un dialog cu HotNews care sunt posibilitățile reale ale forțelor noastre armate și

Drona care a căzut în noaptea de joi spre vineri pe un bloc din Galați este fără îndoială un produs de fabricație rusească, a declarat ministrul interimar al

Faptul că Armata noastră nu a doborât drona rusească care a lovit blocul de la Galați e o poveste unde se amestecă, probabil, multă birocrație, puțină dotare

În timp ce autoritățile confirmau că drona este de proveniență rusească și explicau traseul ei, pe rețelele sociale se înmulțeau așa-zisele „explicații

Căpitan comandorul Alexandru Pavelescu, pilotul român care a doborât recent o dronă în Estonia a explicat de ce situaţia de la Galaţi a fost diferită. Un

Căpitan comandorul Alexandru Pavelescu, pilotul care a doborât recent o dronă în Estonia și care a fost ulterior decorat, a explicat diferenţa dintre acea

Între o dronă rusească scăpată de sub control din cauza războiului electronic și una direcționată deliberat nu există nicio diferență reală când vine