Amazon Leo, principalul client comercial al rachetei Ariane 6, a încredinţat miercuri şase lansări suplimentare de sateliţi acestui lansator greu european, care ridică la 24 numărul total al misiunilor sale de acest tip, relatează AFP, transmite Agerpres.

Grupul Arianespace a anunţat noile lansări pentru Amazon Leo, filiala grupului înfiinţat de miliardarul american Jeff Bezos, în cadrul Summitului Spaţial de la Paris, organizat la iniţiativa preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron.

- articolul continuă mai jos -

Cealaltă companie spaţială deţinută de Jeff Bezos, Blue Origin, precum şi compania SpaceX a miliardarului Elon Musk lipsesc de la acest summit, după ce s-au retras pe fundalul unor zvonuri privind anumite presiuni făcute de administraţia de la Casa Albă.

„Suntem foarte bucuroşi să intrăm într-o nouă etapă”, a declarat David Cavailloles, preşedintele executiv al Arianespace, care consideră că noile contracte stau mărturie pentru „încrederea acordată rachetei Ariane 6, performanţelor sale şi fiabilităţii sale”.