Naționala feminină de volei a Turciei și-a păstrat titlul european și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028, după ce a învins Italia, duminică, în finala Campionatului European CEV 2026, disputată la Istanbul, în fața unui număr record de 17.299 de spectatori, transmite Mediafax.

Turcia a revenit de două ori de la un set în urmă, după ce Italia a dominat clar primul și al treilea act, câștigând cu scorul de 3-2 (16-25, 25-22, 12-25, 25-21, 15-10),

- articolul continuă mai jos -

Italia a început excelent finala și a câștigat primul set cu 25-16, grație unei prestații foarte bune la serviciu, blocaj și în apărare. Turcia a reacționat în actul secund și, după ce Italia a condus cu 12-6, a revenit spectaculos, preluând conducerea pentru prima dată la 21-20 și câștigând setul cu 25-22.

Campioana olimpică și mondială a răspuns imediat în setul al treilea, pe care l-a dominat de la început. Italia a avut un avantaj de 8-2 și a încheiat actul cu 25-12, apropiindu-se la un singur set de trofeu.