Cei care își imaginează că un viitor guvern va putea da drumul la robinetul bunăstării prin simple decizii politice, imediat după instalare, nu înțeleg realitatea economică în care ne aflăm, scrie Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului BNR, într-un articol de opinie publicat azi de HotNews. El avertizează că România plătește cele mai mari rate ale dobânzilor din întreaga Uniune Europeană, depășind uneori nivelurile plătite de țări cu rating „nerecomandat investițiilor” (junk).
În ultima perioadă, Eugen Rădulescu a lansat public mai multe avertismente privind economia României: „Mașina în care ne aflăm cu toții se îndreaptă cu toată viteza spre zid”. Unul dintre acestea a atras reacția Băncii Naționale.
În articolul de opinie publicat astăzi de HotNews, Rădulescu trage un semnal de alarmă privind „povara tot mai grea a dobânzilor” la datoria publică.
„Pur și simplu, nu putem trăi la nesfârșit pe bani împrumutați”
Avem datele bugetare la șapte luni, iar acestea indică o îmbunătățire susținută față de anul 2025. Deficitul a scăzut de la 76,4 miliarde de lei (3,99% din PIB în 2025) la 48,1 miliarde de lei (2,34% din PIB în 2026).






