Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, a publicat recent o analiză despre situația finanțelor publice

Datoria publică s-a triplat în șase ani

România a împrumutat masiv în ultimii ani. Datoria publică a crescut de la 413 miliarde de lei în 2019 la peste 1.200 de miliarde de lei estimate pentru sfârșitul lui 2025, spune Leonardo Badea. În șase ani, statul a acumulat de trei ori mai multă datorie decât avusese până atunci. Asta se întâmplă pentru că, an de an, statul cheltuie mai mult decât încasează. Diferența – deficitul bugetar – se acoperă prin noi împrumuturi.

Factura dobânzilor a explodat

În 2019, România plătea circa 12 miliarde de lei pe an doar ca dobânzi la datorii. În 2026, estimarea ajunge la aproape 60 de miliarde de lei – de cinci ori mai mult, avertizează numărul 2 din BNR.