Localnicii din Mila, un sat din regiunea Kiev, nu știau că un depozit de muniție se află în apropiere de casele lor. Au aflat în urma unui atac rusesc, în care au murit 38 de persoane, printre care și primarul. Kievul anunță că va cerceta de ce a fost depozitată acolo muniție. „Neglijență criminală”, a spus premierul ucrainean, în timp ce Zelenski a trnsmis și el un avertisment.
În jurul orei 08.10 al zilei de 28 august, o dronă rusească a lovit o țintă în satul Mila, la 5 kilometri vest de Kiev de-a lungul autostrăzii Kiev-Ciop.
Atacul a provocat un incendiu de proporții, urmat de detonarea munițiilor, a transmis biroul procurorului general, scrie The Kyiv Independent.
Președintele Volodimir Zelenski a spus că atacul a vizat un depozit de muniție, declanșând un lanț de explozii ale obuzelor, minelor și dronelor depozitate. Sâmbătă, bilanțul anunțat era de 37 de morți. Azi, autoritățile au anunțat că încă o persoană rănită și-a pierdut viața.
„Arăta ca lava, doar foc”









