Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani, transmite Agerpres.
Reacţia acesteia vine în contextul discuţiilor apărute în spaţiul public referitoare la şeful SPP, Lucian Pahonţu, după materialul Recorder.
”Nu am SPP. Nu am solicitat niciodată protecţie sau asistenţă din partea SPP. Sunt obişnuită să îmi conduc singură maşina şi n-am avut niciodată vreo problemă de siguranţă. Înţeleg rolul SPP în statul român şi respect sacrificiul imens al domnilor şi doamnelor care servesc patria în cadrul acestui serviciu. Dar cred că 20 de ani de conducere de către acelaşi om nu e sănătos pentru o democraţie. Indiferent cine este acel om, şi cu atât mai mult cu cât există suspiciuni şi indiferent dacă se adeveresc sau nu. Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani. Şi dacă tot vorbim despre servicii, ar trebui totuşi să ne reamintim că SRI nu mai are conducere civilă de 3+ ani; SIE este condus de 8+ ani de zile de acelaşi om”, a scris Gheorghiu, preşedintă interimară a PNL Sector 4, pe Facebook.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit acesteia, România are nevoie de servicii puternice, moderne, care să apere statul şi, mai ales, să prevină atacurile asupra cetăţenilor săi.















