George Simion, președintele AUR, 11 decembrie 2024. Inquam Photos / George Călin
Președintele AUR, George Simion, a reaționat joi noapte, după ce președintele Nicușor Dan i-a luat apărarea șefului SPP Lucian Pahonțu, pe fondul dezvăluirilor Recorder și Snoop.
„Cine l-a făcut președinte pe Nicușor Dan? Nu Pahonțu?”, a scris Simion în descrierea unui clip video publicat pe Facebook cu puțin înainte de miezul nopții de joi spre vineri.
„Ați aflat că votul vostru pentru Nicușor Dan a fost unul total greșit? V-au încolonat la secțiile de vot să votați cu matematicianul, europeanul. Să știți că Pahonțu era securist de mult, și Coldea, și Kovesi. Au anulat alegerile și voi i-ați susținut, pentru că a fost interferență, nu a fost interferență. Au fost surori și frați de-ai voștri sătui de Pahnoți, de Coldea, de toți”, a spus George Simion.
„La butoanele celor care vă manipulează au stat Pahonțu, despre care știau tot trecutul lui, a stat Coldea”, mai afirmă liderul AUR.









