Administrația americană și-a afirmat luni intenția de a „tăia toate resursele economice” ale Iranului și a transmis, totodată, un avertisment ferm țărilor care vor continua să sprijine Teheranul. Iranul consideră însă noul anunț drept o „recunoaștere a înfrângerii” Statelor Unite.
Într-o conferință de presă la Washington, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a prezentat o nouă serie de sancţiuni contra Iranului, care vor fi îndreptate împotriva sectoarelor considerate „vitale” pentru Teheran, inclusiv aurul, tehnologia, activele digitale, aviația și transportul maritim, relatează AFP.
„Noile decizii privind sancţiunile sectoriale publicate astăzi vizează cinci dintre sectoarele vitale ale Iranului de care această ţară profită în străinătate: activele digitale, tehnologia, aurul, aviaţia şi transportul maritim”, a precizat Bessent.
Cât despre sancţiunile secundare, adică măsurile avute în vedere de SUA împotriva statelor terţe, secretarul american al Trezoreriei a avertizat asupra unor acţiuni „accelerate” împotriva „oricui ar fi suficient de imprudent” încât să facă tranzacţii comerciale cu Iranul.
Astfel, statele care permit entităţilor „să faciliteze spălarea de bani în numele Iranului” vor fi „expulzate din sistemul dolarului”, a indicat Scott Bessent, adăugând că „numărătoarea inversă a început”.















