Statele Unite și Iranul încearcă să deblocheze negocierile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. În timp ce Washingtonul insistă pe o rezolvare rapidă prin diplomație, Teheranul transmite că nu va ceda în fața amenințărilor.
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat luni, la New Delhi, că Washingtonul va încheia fie un acord favorabil, fie va aborda situația cu această țară „într-un alt mod”. El a precizat că se vor acorda diplomației toate șansele înainte de a explora „alternative” în acest conflict care durează de trei luni, potrivit Reuters.
Există „o propunere destul de solidă pe masă în ceea ce privește capacitatea lor de a deschide strâmtoarea, de a iniția negocieri foarte reale, semnificative și limitate în timp cu privire la problema nucleară, și sperăm că vom reuși”, a adăugat Rubio.
Un acord de pace se apropie, dar ar putea dura câteva zile până la finalizare, afirmă un oficial american citat de presa din Statele Unite. „Oficialul a declarat că părțile au convenit, în principiu, asupra redeschiderii Strâmtorii Hormuz și asupra angajamentului Iranului de a elimina uraniul său puternic îmbogățit, dar a subliniat că acordul nu a fost încă semnat”, scrie The New York Times.
Președintele Donald Trump a cerut duminică reprezentanților săi să nu se grăbească în încheierea vreunui acord și a scris pe Truth Social că blocada SUA asupra navelor iraniene din Strâmtoarea Ormuz va „rămâne în vigoare și va produce efecte până când se va ajunge la un acord, care va fi certificat și semnat”.











