Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a anunțat că sancțiunile adoptate împotriva Iranului vor fi revizuite pentru a fi eficientizate și a cerut aliaților din Europa, Orientul Mijlociu și Asia să intervină mult mai ferm împotriva rețelelor financiare iraniene, transmite MEDIAFAX.
„Aceasta va necesita, de exemplu, ca partenerii noștri europeni să se alăture Statelor Unite în luarea de măsuri împotriva Iranului prin desemnarea finanțatorilor acestuia, demascarea companiilor sale de tip fantomă și paravan, închiderea sucursalelor bancare și desființarea intermediarilor săi”, a spus Bessent în marja unei conferințe despre combatere a finanțării terorismului din cadrul summitului G7.
- articolul continuă mai jos -
Pe lângă atacurile militare lansate împotriva Iranului, Statele Unite au lansat și un program care să afecteze finanțarea Teheranului. Administrația americană a intensificat în ultimele luni presiunea economică asupra Teheranului printr-un program denumit „Economic Fury”, destinat perturbării mecanismelor financiare utilizate de Iran. În cadrul inițiativei „Economic Fury” Statele Unite au blocat active în criptomonede în valoare de aproape 500 de milioane de dolari asociate rețelelor iraniene.








