Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” a intervenit în scandalul merdenelelor. Într-un duel al patiseriilor, prima victimă nu trebuie să fie ortografia, transmit reprezentanții instituției. Ei se referă la felul în care se scrie cuvântul croasant, relatează Mediafax. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” a publicat un mesaj pe Facebook prin care avertizează că numele produsului de patiserie este scris greșit.
- articolul continuă mai jos -
„Institutul de Lingvistică nu putea rămâne un actor neutru în duelul patiseriilor. În consecință, semnalăm public un fapt de maximă gravitate: numele unuia dintre combatanți este adesea scris greșit. În limba română, produsul cu pricina este croasant, nu croissant. Iar dacă foamea e mare, pluralul este croasante. Așa spune DOOM”, scrie în mesajul lingviștilor.
Experții au mai spus că nu se pronunță în disputa unt vs. margarină și că nu numără caloriile, ci literele.
„Cu alte cuvinte, untul poate fi franțuzesc, rețeta poate fi pariziană, iar prețul poate avea accent de Champs-Élysées, dar cuvântul a primit cetățenie română. Nu ne pronunțăm în disputa unt versus margarină: DOOM nu numără caloriile, ci literele. Vă rugăm doar ca, indiferent de tabăra aleasă, să consultați dicționarul ori de câte ori aveți dubii. Fiindcă, într-un duel al patiseriilor, prima victimă nu trebuie să fie ortografia. Puteți ține cu cine vreți. Dar țineți și cu limba română”, a precizat Institutul de Lingvistică.












