Capodopera pictorului olandez Johannes Vermeer, „Fata cu cercel de perlă”, va fi expusă începând de vineri în Japonia, într-o expoziție dedicată colecției Muzeului Mauritshuis din Haga, relatează France 24.

Aceasta ar putea fi ultima ocazie pentru publicul nipon de a vedea celebra pictură în arhipelag.

Tabloul va fi prezentat la Muzeul de Artă Nakanoshima din Osaka, alături de alte opere importante din colecția Mauritshuis.

- articolul continuă mai jos -

Muzeul olandez urmează să fie închis începând cu 20 septembrie pentru lucrări de mentenanță, iar perioada de întrerupere a activității a oferit ocazia organizării expoziției din Japonia.