Nu este chiar „RoboCop” din celebrul film lansat în 1987: nu are pistol, nu are autoritatea de a aresta și se deplasează pe roți, nu cu pasul mecanic al cyborgului de la Hollywood, scrie Reuters.

Însă, într-o intersecție aglomerată din orașul Hangzhou aflat în estul Chinei, robotul de 1,88 metri poate detecta dacă o persoană merge pe bicicleta electrică fără cască, îi poate transmite un avertisment politicos și își poate mișca brațele mecanice sincronizat cu semafoarele.

Dezvoltat de compania locală de tehnologie SUPCON Information, robotul „T2” care cântărește 98 kg face parte dintr-un proiect-pilot menit să preia de la polițiști unele dintre cele mai repetitive sarcini de control al traficului rutier.

Cao Hui, șeful Centrului de inovare pentru sisteme inteligente fără pilot al SUPCON, a explicat că robotul-polițist folosește camere, radar și sisteme de calcul integrate pentru a identifica persoanele care circulă fără cască, bicicletele electrice care transportă mai mult de un pasager, vehiculele care opresc peste liniile de oprire marcate și pietonii care traversează pe roșu.

Roboții pot și să ajute participanții la trafic