Roboții umanoizi dezvoltați în China atrag atenția prin demonstrații spectaculoase și capabilități tot mai avansate de inteligență artificială, însă industria se confruntă cu o provocare esențială: producția crește mai rapid decât cererea reală, iar mulți producători încă nu găsesc suficiente piețe de desfacere, scrie Associated Press.

- articolul continuă mai jos -

În ultimii ani, roboți capabili să danseze, să facă acrobații, să servească băuturi sau chiar să ghideze persoane în spații publice au devenit o prezență obișnuită în demonstrațiile tehnologice din China.

În spatele acestor prezentări, însă, companiile încearcă să transforme aceste prototipuri în produse comerciale viabile.

Atât China, cât și Statele Unite se află într-o competiție directă pentru dezvoltarea pieței globale a roboților umanoizi, estimată de Morgan Stanley la aproximativ 5 trilioane de dolari pe termen lung.