O dronă rusească Shahed a lovit joi locomotiva unui tren de pasageri în regiunea Odesa din Ucraina. Mecanicul și ajutorul său au murit, în timp ce cei 340 de pasageri au fost evacuați în siguranță, transmite Mediafax.
Amenințarea dronei fusese detectată înainte de atac, iar trenul se apropia de o stație unde urma să oprească pentru ca pasagerii să fie evacuați în siguranță, potrivit companiei feroviare ucrainene Ukrzaliznytsia.
- articolul continuă mai jos -
Ajuns în gară, trenul urma să fie oprit pentru ca pasagerii să poată coborî în siguranță. Drona Shahed, dotată cu motor cu reacție, a făcut însă o manevră rapidă, iar mecanicul și ajutorul său nu au mai avut timp să oprească complet trenul și să părăsească locomotiva.
„Colegii noștri și-au făcut datoria până în ultima clipă și au făcut tot ce au putut pentru a-i proteja pe oamenii de care erau responsabili”, a transmis compania feroviară, citată de Kyiv Post.












