CFR SA riscă să ajungă în imposibilitatea plăţii salariilor dacă nu este aprobat Contractul de activitate şi performanţă 2026-2030, situaţie care ar putea conduce la perturbarea gravă sau chiar la blocarea transportului feroviar, avertizează Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, transmite Agerpres.
„În cadrul întâlnirii de azi, 13 august 2026, cu administraţia CNCF „CFR” SA, reprezentanţilor organizaţiilor sindicale li s-a comunicat clar că, dacă nu este aprobat Contractul de activitate şi performanţă 2026-2030, compania nu va putea asigura plata salariilor. Problema nu este creată de salariaţi şi nici de activitatea acestora. Este rezultatul unui blocaj administrativ între instituţiile statului”, se menţionează în comunicat.
- articolul continuă mai jos -
Conform sursei citate, Ministerul Justiţiei a restituit neavizat proiectul Contractului de activitate şi performanţă, arătând că acesta nu poate fi adoptat înainte de aprobarea prin Hotărâre de Guvern a Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2026-2030.
Totodată, Ministerul Justiţiei avertizează asupra riscului ca adoptarea Contractului fără respectarea acestei succesiuni să conducă la suspendarea şi ulterior anularea actului în contencios administrativ.






