Cercetătorii au descoperit că persoanele care au declarat că s-au uitat mai des la televizor la vârsta mijlocie prezentau, câteva decenii mai târziu, un volum cerebral mai redus în regiunile responsabile de limbaj și gândire. În schimb, timpul petrecut pe scaun la locul de muncă a fost asociat cu parametri cerebrali mai sănătoși, potrivit CNN.
- articolul continuă mai jos -
Ce ar trebui să înțelegem din aceste concluzii? Este momentul să închidem televizorul definitiv? Pentru a clarifica aceste chestiuni, echipa CNN a stat de vorbă cu dr. Leana Wen, medic primar de urgență, profesor asociat la Universitatea George Washington și expertă CNN pe probleme de sănătate. În trecut, dr. Wen a ocupat și funcția de comisar pentru sănătate al orașului Baltimore.
Autorii au analizat date provenite de la peste 1.700 de participanți angrenați într-un studiu pe termen lung finanțat de Institutul Național de Sănătate din SUA (NIH). Subiecții, cu vârste cuprinse între 45 și 64 de ani la debutul cercetării (vârsta medie fiind de 53 de ani), au raportat cât de des s-au uitat la televizor și cât timp au stat pe scaun la serviciu în anul precedent. Frecvența vizionării TV a fost evaluată printr-un chestionar standardizat, în cinci categorii: niciodată, rareori, uneori, des sau foarte des.







