Operațiunea de scufundare a celor patru barje în Dunăre, menită să crească debitul apei spre Centrala Nucleară de la Cernavodă, a fost amânată pentru vineri.

„Operațiunile de scufundare s-au amânat pentru mâine din condiții de siguranță. Toate echipele și barjele sunt pregătite”, a anunțat joi seara administrația „Apele Române”.

- articolul continuă mai jos -

Inițial, operațiunea era prevăzută pentru miercuri.

Însă miercuri seară, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu a anunțat că operațiunea se amână pentru joi dimineață.