Într-o perioadă în care sudul Bosniei se confruntă cu o căldură sufocantă de 40 de grade Celsius, turiştii au căutat adăpost în peştera Vjetrenica, inclusă în patrimoniul UNESCO, unde temperatura rămâne constantă, informează Reuters.

Vjetrenica, care înseamnă „peştera vântului”, este localizată în sudul Bosniei şi Herzegovinei, la aproximativ 25 de kilometri nord de oraşul Dubrovnik de pe coastele Mării Adriatice, unde, în vârful sezonului turistic, sosesc în fiecare zi nave de croazieră cu mii de vizitatori, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Numărul persoanelor autorizate să viziteze peştera este limitat din cauza caracterului sensibil al mediului. Temperatura sa constantă de 11 grade Celsius pe tot parcursul anului a transformat-o într-un refugiu atât pentru biodiversitate, cât şi pentru oameni.

Grupuri de vizitatori de maximum 80 de persoane explorează pe rând o parte din labirintul de 7,5 kilometri format din coridoare întunecate şi camere spaţioase, de unde, potrivit legendei, zânele obişnuiau să pornească dansând până la Marea Adriatică.