Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat miercuri că instituția monitorizează permanent piața carburanților și va prezenta public concluziile analizei referitoare la datele din ultima săptămână atunci când le va primi.

El a precizat, în cadrul declarațiilor făcute miercuri pentru Agerpres, că instituția pe care o conduce „informații direct de la companii, suplimentar față de datele transmise periodic pentru Monitorul Prețurilor”, iar datele sunt analizate „în context european”.

„Așteptăm datele aferente ultimei săptămâni, perioadă în care au fost observate creșteri mai accentuate ale prețurilor la pompă. Le vom analiza și vom prezenta public concluziile. Între timp, a fost introdus un nou mecanism de plafonare a adaosului comercial pe piața carburanților, care a fost promulgat de președintele țării”, a declarat Bogdan Chirițoiu.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a promulgat marți legea privind declararea situaţiei de criză pe piaţa produselor petroliere, care vizează, printre altele, reducerea accizei la motorină și plafonarea adaosului comercial.

Președintele Consiliului Concurenței a spus că este posibil ca scumpirile să fi fost „determinate de perturbările apărute în zona Mării Negre în aprovizionarea cu petrol, pe fondul războiului din Ucraina”, dar nu a exclus nici „posibilitatea ca unii operatori să fi profitat de perioada rămasă până la intrarea în vigoare a noului mecanism de plafonare a adaosului comercial”.