România se confruntă cu noi scumpiri ale carburanților, iar în spațiul public au apărut avertismente privind un posibil risc de penurie. Este vorba despre o criză reală de aprovizionare sau despre o panică alimentată de informații incomplete? La aceste întrebări a răspuns Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, invitatul ediției de miercuri a emisiunii „Harta de Impact”, realizată de G4Media și Economedia.

- articolul continuă mai jos -

În ultimele zile, motorina a depășit pragul de 10 lei pe litru în unele stații, iar tensiunile geopolitice din regiunea Mării Negre și Orientul Mijlociu au readus în prim-plan vulnerabilitățile României în ceea ce privește aprovizionarea cu petrol și carburanți.

În același timp, Asociația Energia Inteligentă avertizează că principalul risc imediat nu este lipsa fizică a carburanților, ci panica, care poate determina șoferii să cumpere cantități mari într-un timp foarte scurt și să golească temporar benzinăriile.

Cum arată însă situația reală? Cât petrol produce România, cât importă și cât de dependentă este de țițeiul din Kazahstan? Există riscul unei penurii sau discutăm în primul rând despre o criză a prețurilor?