România se confruntă cu noi scumpiri ale carburanților, iar în spațiul public au apărut avertismente privind un posibil risc de penurie. Este vorba despre o criză reală de aprovizionare sau despre o panică alimentată de informații incomplete? La aceste întrebări va răspunde Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, invitatul ediției de miercuri a emisiunii „Harta de Impact”, realizată de G4Media și Economedia.

- articolul continuă mai jos -

Urmărește emisiunea LIVE de la ora 13.00.

În ultimele zile, motorina a depășit pragul de 10 lei pe litru în unele stații, iar tensiunile geopolitice din regiunea Mării Negre și Orientul Mijlociu au readus în prim-plan vulnerabilitățile României în ceea ce privește aprovizionarea cu petrol și carburanți.

În același timp, Asociația Energia Inteligentă avertizează că principalul risc imediat nu este lipsa fizică a carburanților, ci panica, care poate determina șoferii să cumpere cantități mari într-un timp foarte scurt și să golească temporar benzinăriile.