Ședința decisivă a Senatului pentru legile privind biodiversitatea, decarbonizarea și programul SAFE a început, marți după-amiază. Premierul Ilie Bolojan este prezent la dezbaterile aprinse din plen. Urmărește LIVE cele mai importante momente și declarații:

Ora 15.30: Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, avertizează că amendamentele adoptate marți în Senat la legislația privind decarbonizarea ar putea avea consecințe mult mai grave decât simple penalități pe un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), scrie Economedia. Potrivit ministrului, dacă modificările vor deveni lege, România riscă blocarea întregului mecanism de finanțare din PNRR și pierderea unor miliarde de euro din fonduri europene. El afirmă că acest lucru ar fi un „dezastru financiar și structural pentru România”.

- articolul continuă mai jos -

Mesajul ministrului vine în contextul disputei politice privind calendarul de închidere a capacităților pe cărbune. PSD promovează un proiect de lege prin care România să nu mai închidă nicio capacitate de producție de energie până când nu sunt puse în funcțiune capacități noi care să le înlocuiască. Premierul interimar Ilie Bolojan a respins însă această variantă, avertizând că modificarea angajamentelor asumate prin PNRR ar putea declanșa corecții financiare de peste un miliard de euro și ar pune în pericol ultimele tranșe de finanțare europeană.