Confruntate cu niveluri istoric de scăzute ale celui mai mare fluviu al Europei, mai multe țări au fost nevoite să oprească o parte dintre reactoarele lor nucleare. Ungaria a cerut companiilor și populației să își reducă drastic consumul de energie, scrie Le Monde

Luni, 3 august, întreaga Românie urmărea cu atenție un bloc de stâncă aflat în albia tot mai secată a Dunării. După mai multe tentative nereușite, armata română a reușit în cele din urmă, în jurul orei 10.00, să detoneze acest obstacol natural care împiedica debitul unui braț al fluviului ce alimentează centrala nucleară de la Cernavodă, notează publicația franceză.

Situată în sud-estul României, centrala, care asigură singură aproximativ 20% din necesarul de energie electrică al țării, mai funcționează cu un singur reactor din cele două, din cauza lipsei de apă din cel mai lung fluviu al Uniunii Europene.

„Operațiunea desfășurată astăzi de armată este un succes”, a declarat ministrul apărării, Radu Miruță, venit la fața locului pentru a asista la detonare. Diguri provizorii transportate de urgență cu barjele urmează să completeze dispozitivul, devierea unei cantități suficiente de apă spre brațul Cernavodă fiind necesară pentru alimentarea circuitelor de răcire ale reactorului rămas în funcțiune. După ce, vineri, 31 iulie, a instituit stare de alertă din cauza nivelului dramatic de scăzut al Dunării, România speră că această operațiune militară îi va permite să evite penele de curent.