Una dintre cele mai sensibile teme pentru pacientii români a fost readusă recent în prim-plan: ritmul în care tratamentele noi ajung să fie compensate la noi. În timp ce se vorbește despre nevoia unei reforme a mecanismelor de preț și rambursare și despre medicamente inovatoare care „stau la semafor”, o nouă actualizare amplă a listei nu pare aproape de a se concretiza. Pentru pacienți, însă, timpul administrativ nu se măsoară în calendare de lucru sau analize comparative, ci în șanse pierdute, boală care avansează și decalaje tot mai greu de recuperat față de restul Europei.
Într-un sistem de sănătate centrat pe pacient, o persoană diagnosticată cu o boală gravă are acces la cel mai bun tratament disponibil suficient de repede încât acesta să ofere rezultatul optim. În Cehia, o țară din aceeași regiune cu noi și cu provocări economice similare, acest lucru se întâmplă în aproximativ 685 de zile de la aprobarea europeană a medicamentului¹. Media europeană este de un an și jumătate¹. În România, un pacient așteaptă peste trei ani¹, nu pentru că tratamentul nu există sau nu a fost evaluat de autoritățile competente, ci pentru că procesul administrativ de compensare este lung și impredictibil.
