Diana Stoica, lidera deputaților USR, a depus astăzi un denunț penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fals intelectual, cu privire la un amendament apărut în raportul oficial al Comisiei juridice al Camerei Deputaților fără să fi fost depus, dezbătut sau votat de vreun parlamentar, potrivit unui comunicat al USR. Amendamentul neasumat din Comisia juridică a Camerei Deputaților a fost depus ulterior în Comisia juridică a Senatului chiar de președintele comisiei, PSD-istul Ion Cristinel Rujan.
- articolul continuă mai jos -
E vorba despre așa-numitul ”amendament Fritz”, care l-ar face să-și piardă mandatul de primar din cauza faptului că Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că a fost în conflict de interese administrativ. USR a denunțat amendamentul drept neconstituțional, pentru că sancționează fapte din trecut.
Amendamentul figurează la poziția 193, pagina 79, din raportul Comisiei juridice din Camera Deputaților asupra propunerii legislative privind integritatea (Pl-x nr. 521/2026) – legea care condiționează un jalon PNRR cu termen 31 august.
În raport, textul apare la secțiunea „amendamente admise”, cu mențiunea „Autor: Comisia juridică”.














