Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat că „toată această agitație” pe care susține el că a creat-o PSD pe tema legii ANI, respinsă între timp de Senat, a fost ca să îl vizeze pe el, „un joc extrem de cinic, care astăzi a trecut o linie roșie a democrației și a statului de drept”.

Legea ANI, un jalon de 770 de milioane de euro în PNRR, a fost respinsă astăzi de Senat din cauza nemulțumirilor PNL și USR față de două amendamente depuse de PSD.

Unul se referea la eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor, iar celălalt stabilea că persoanele declarate incompatibile sau în conflict de interese de către ANI, cu confirmarea unei decizii definitive, chiar și înainte de intrarea în vigoare a legii, își vor pierde mandatul.

Dominic Fritz, care a fost declarat în conflict de interese prin decizia definitivă a Înaltei Curți, a spus că amendamentul l-a vizat pe el. PSD, în schimb, susține că în această situație nu se află numai primarul Timișoarei, ci „mii de aleși locali”.

Fritz susține că amendamentul „e vădit neconstituțional”