Agenția Națională de Integritate (ANI) , Foto: AGERPRES

Președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că liderul PSD, Sorin Grindeanu, blochează modificarea Legii incompatibilităților pentru a menține controlul politic asupra Agenției Naționale de Integritate (ANI), punând astfel în pericol o tranșă de aproape 800.000.00 din PNRR, informează Agerpres. În replică, Grindeanu afirmă că modificările propuse periclitează aderarea României la OCDE și sunt menite „să scape de anchetele” Agenției membri ai USR.

„Ca să păstreze controlul politic al PSD asupra ANI, Sorin Grindeanu este gata să pună în pericol aproape 800 de milioane de euro din PNRR. Acești bani pot fi pierduți dacă nu este adoptată modificarea Legii incompatibilităților – un jalon din PNRR necesar pentru alinierea legislației la dreptul european. În loc să explice de ce blochează această schimbare, Grindeanu continuă să răspândească ideea falsă că legea ar fi făcută ‘ca să mă scape’. Este o afirmație lipsită de orice temei. Legea nu produce efecte retroactive, ci reglementează exclusiv situațiile viitoare – lucru pe care te-ai aștepta să îl știe președintele Camerei Deputaților”, a scris Dominic Fritz, miercuri, într-o postare pe Facebook.